Zinedine Zidane și-a ieșit din fire și l-a „înțepat” pe Ronald Koeman! Antrenorul lui Real Madrid e furios după ce victoriile echipei sale au fost puse pe seama arbitrajelor favorabile și a deciziilor VAR: „Au o meserie grea”

  • Publicat:

Zinedine Zidane nu s-a mai abținut și a avut o reacție furioasă, după ce antrenorul rivalei FC Barcelona, Ronald Koeman, a oferit o declarație în care vorbea despre o fază controversată decisă în favoarea Realului, în partida cu Eibar, când un henț evident al lui Ramos, în careu, nu a fost panalizat de arbitru și nici de cei din camera VAR.

Real Madrid a primit doar două penalty-uri în acest sezon, în timp ce împotriva echipei de pe Santiago Bernabeu s-au dictat 5 lovituri de pedeapsă.

Acest lucru l-a deranjat vizibil pe managerul francez al campioanei Spaniei, mai ales după comentariile făcute de omologul său de pe Camp Nou.

Zinedine Zidane l-a „înțepat” pe Ronald Koeman din cauza comentariilor despre arbitrajele favorabile lui Real Madrid: „Mă enervează asta”

Tehnicianul francez Zinedine Zidane a făcut referire la comentariile rivalului său de pe Camp Nou, Ronald Koeman, dar a adăugat că nu va intra într-o polemică pe marginea acestui subiect.

Antrenorul olandez al Barcelonei a declarat luni că nu înțelege de ce Eibar nu a primit un penalty spre finalul partidei pierdute cu 1-3, acasă, în fața echipei lui Zinedine Zidane.

Eibar era condusă cu un singur gol în momentul în care a părut că mingea lovește brațul lui Sergio Ramos în interiorul careului celor de la Real Madrid.

Nicio infracțiune nu a fost sancționată la acea fază și decizia luată pe teren nici măcar nu a fost analizată de către cei aflați în camera VAR. Faza controversată a fost comentată în mod tranșant de Koeman, care a afirmat că „9 din 10 persoane nu ar fi fost de acord cu decizia arbitrului”.

Această informație i-a fost transmisă mai departe lui Zidane, care a răspuns ferm: „Mă enervează, pentru că eu nu mă amestec niciodată cu arbitrii. Ei fac parte din joc și pot lua decizii bune sau proaste, la fel ca jucătorii sau ca oricine altcineva în viață.

Ei încearcă doar să își facă meseria, o meserie foarte dificilă. Nu o să comentez acum ce a spus Koeman pentru că avem alte lucruri mai importante de făcut la echipă”.

Zizou se consideră dezavantajat: „Nu acord, însă, prea mare importanță”

În plus, Zidane este de părere că arbitrii decid mai des împotriva Realului decât o fac în favoarea echipei de pe Santiago Bernabeu.

„Este adevărat că în fiecare meci avem ghinion cu loviturile de pedeapsă, dar nu acord prea mare importanță acestui lucru”, a adăugat Zidane.

Campioana en-titre a Spaniei a primit în acest sezon doar două penaltyuri, jumătate din câte a primit Barcelona și cu mult mai puține față de revelația Sociedad, care are nu mai puțin de 7 lovituri de pedeapsă primite până acum.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×